Declarația unui medic român care lucrează în Franța: Răniții din Colectiv nu ar fi fost tratați mai bine nici în Franța, nici în Belgia

Declarația unui medic român care lucrează în Franța: Răniții din Colectiv nu ar fi fost tratați mai bine nici în Franța, nici în Belgia
Publicat: 09/11/2015, 22:55

Ciprian Isacu, șef al Șectiei de arși de la Centrul Spitalicesc Universitar din Bordeaux, care a participat la eforturile de salvare a răniților în incendiul din clubul Colectiv, a vorbit luni, la Spitalul Elias, despre doctorii români: „Jos pălaria pentru ceea ce am văzut, pacienții nu ar fi fost tratați mai bine nici în Franța, nici în Belgia. Probabil vom mai transfera pacienți în străinătate, pentru că i-am văzut (pe medici, n.r.) epuizați și să le mai ușurăm munca”.

„Nu dăm lecții, nu dăm indicații. Deși lucrez de 23 de ani cu arșii la Boreaux, mă întreb ce am fi făcut noi, dacă reprezint un centru, poate cel mai mare din sud -vestul Franței, în fața unei nenorociri de talia asta. O sută cincizeci este enorm. (…) Eu sunt plecat de 23 de ani din țară, dar aici, din punct de vedere tehnic, sunt top, din punct de vedere uman, nimic de reproșat. Arsura este o patologie foarte grea și complicată”, a spus Isacu.

El a menționat că în Franța costul unei zile de reanimare este de 8.500 de euro.

„Totul este imprevizibil la ars. Să nu ne plimbăm cu avionul ca să facem plăcere unuia sau altuia. Fac de 23 de ani meseria și am văzut foarte multe cazuri de arși Să fiți mândri că aveți aici adevărați soldați. Nu avem nimic să-i învățăm. Treceți de partea cealaltă și vedeți cine ar fi făcut mai mult decât au făcut acești medici. Jos pălăria pentru doctorii de aici”, a mai spus medicul.

La rândul lui secretarul de stat, Dorel Sănesc: a spus că ar trebui să se țină cont de părearea celor care se pricep.

Managerul Spitalului Elias, Doina Dimulescu, a spus că în unitate nu sunt îngrijiți în mod obișnuit pacienți arși, dar acum s-au mobilizat toți medicii pentru a îi îngriji. „Am avut la dipoziție tot ce am avut nevoie”, a mai spus medicul.

Numărul pacienților internați în urma incendiului din clubul Colectiv a ajuns la 71, dintre aceștia 14 fiind în stare critică și șapte în stare gravă, potrivit anunțului făcut, luni seară, de secretarul de stat în Ministerul Sănătății Dorel Săndesc.

În urma incendiului din 30 octombrie, la clubul Colectiv au decedat 26 de persoane, iar pe dum spre spital a mai murit o persoană. În zece zile de la tragedie au decedat alte 20 de persoane, numărul victimelor ajungând, luni, la 47.

Alte aproximativ 150 de persoane au fost rănite și internate în spitale din Capitală. Dintre acestea, 35 au fost transportate spre unități sanitare din străinătate, însă patru au decedat. Luni a murit, la o clinică din Israel, jurnalista și fotografa Teodora Maftei. Tot luni, la Spitalul de Arși din Capitală, a murit și Liviu Zaharescu, un tânăr fotograf de concerte.

Bateristul trupei Goodbye to Gravity, Bogdan Enache a murit duminică seară, după ce a intrat în stop cardiorespirator în aeronava care îl transporta la o clinică din Elveția și care a fost întoarsă din drum. Alți doi răniți au decedat sâmbătă, după ce au ajuns în Olanda.

Tags:
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Kim Jong Un ar fi fost dispus să renunțe la armele nucleare: „Am o fiică...
Facerea de bine este... știți voi ce! O bucureșteancă i-a donat canapeaua unei femei. Ce...
FOTO. Cea mai bogată româncă are o avere de peste 800.000.000 de euro și arată...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Iranul a cerut și ajutorul SUA după prăbușirea elicopterului care a dus la moartea președintelui...
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
Cum a aflat Monica Tatoiu că are CANCER! „Pierd un litru de sânge la trei...
EXCLUSIV. Florin Piersic, mesaj emoţionant de pe patul din spital: "Să ştiţi că nu vreau...
Breaking news despre Florin Piersic!
Cât costă o porție de mici în piața Obor. Nimeni nu se aștepta la un...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Prima Dacia PREMIUM... păcat că nu va fi produsă niciodată
O persoană a murit după ce avionul Londra-Singapore s-a confruntat cu turbulenţe
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
Devine ilegal PESTE TOT în România. Legea a fost deja adoptată: Vrem să spunem STOP
Schimbări uriașe pentru milioane de români. Se modifică totul la pensie
„Suflete pereche, zic eu”. Jador, fermecat de frumusețea unei tinere din Corbu. „Viitoarea mea soție”....
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Tavi Colen, mărturisiri despre trădarea din trupa Talisman. Artistul nu îl poate uita Alin Oprea....
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
„Acord istoric” anunțat între Airbus și Arabia Saudită
×